Renunțăm la rețelele de socializare?

Nu sunt la curent cu statisticile actuale cu privire la suișurile și coborâșurile pe care le au rețelele de socializare, în special Facebook-ul căci el e lider, dar cel puțin printre prietenii și cunoștințele mele acesta a început să piardă teren.

Tot mai mulți renunță la conturile de pe rețelele de socializare, inclusiv Facebook, datorită faptului că le mănâncă prea mult timp. Scopul marilor puteri e să ne lege cu cât mai multe sfori de nenumărate lucruri.

Avem multe device-uri, toate ne ocupă timpul, pe toate primim notificări, mesaje, apeluri. Ce faci când te trezești? Le verifici să vezi dacă te-a căutat cineva. Ce faci înainte să te culci? Le verifici, la fel, să vezi dacă nu cumva ai mai primit vreun mesaj. Mai am cont doar pe Facebook pentru a comunica cu câțiva prieteni care încă nu s-au mutat în…viața reală sau pe Skype. 🙂

Am renunțat la a-mi mai petrece timpul pe acolo deoarece am ajuns la concluzia că de fapt nu mi-l petrec ci doar îl pierd. Depinde din ce perspectivă privim. Într-adevăr, promovarea pe rețelele de socializare în floare și îți poate aduce destul de mulți bani dacă ști cum să te folosești de ea. Eu însă am ales să mă rezum deocamdată la metodele mele actuale de a face bani și să nu-mi mai pierd timpul pe Facebook din moment ce nu pot face nimic productiv acolo.

În prezent îmi petrec aproximativ 30 de minute pe singura rețea de socializare pe care mai am cont, Facebook-ul, și nu-mi pare rău. Astfel am câștigat câteva ore bune pe care le dedic acțiunilor care mă ajută să-mi clădesc viitorul.

În încheiere vă recomand să aveți grijă la toate modurile în care vă folosiți timpul deoarece e cea mai prețioasă monedă și nu se poate cumpăra nici cu cei mai mulți bani din lume.

Lasă un răspuns